~Nicolae Moga: Traian Bratu (1875-1940)

Unul dintre cărturarii de seamă care a contribuit cu mintea, inima şi fsaptele la prestigiul şcolii româneşti a fost şi profesorul traian Bratu, cel mai de seamă germanist al perioadei interbelice.

S-a născut la data de 25 octombrie 1875 în localitatea Răşinari, în familia lui Ion Bratu, care în 1973, se stabilise în Voineasa , pe Valea Lotrului din judeţul Vâlcea, „exercitând profesiunea de cârciumar şi oier.”

Primii ani ai copilăriei îi va pertrece în Voineasa , localitate de care va rămâne strâns legat pentru totdeauna. Primele clase ale şcolii, le urmează însă, în localitatea Răşinari, unde s-a remarcat la învăţătură, terminând cu calificativul general de „foarte bine”, ocupând „ locaţiunea 2 între 29 conşcolari” la sfârşitul anului 1885, după cum atestă” testimoniul”nr.13/1885, eliberat de Şcoala din Răşinari. Pe lângă limba română, aici învaţăşi limbile maghiară şi germană, ca materii obligatorii din prima până în clasa a patra.

A mers mai departe cu învăţătura de carte înscriindu-se la Liceul Maghiar de stat din Sibiu, pe care l-a absolvit în 1893, obţinând Diploma de Bacalaureat.

Din dorinţa aprofundării studiilor, şi simţind mereu nevoia cunoaşterii, a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti şi din Berlin. Cursurile facultăţii din Bucureşti le-a absolvit în 1898, devenind licenţiat. 2 Încurajat de rezultatele le învăţătură şi motivat fiind de legea din 1898, privind învăţarea limbii germane şi folosirea steia în toate domeniile m vieţii ştiinţifice şi practice- a devenit obligatorie pentru toate şcolile secundare- se prezintă pentru examenul de capacitate, pentru limba germană (secundară) în 1900 şi pentru limba latină (principală) în 1902, obţinând dreptul de a preda.

Este atras şi se integrează în axtivitatea de instrucţie şi neducaţie cu multă dăruire. În 1900-1901 îl întâlnim ca profesor la Gimnaziul şi Seminarul „Sfântul Nicolae” din Râmnicu- Vâlcea pentru limba germană. 3În această perioadă îl cunoaşte şi stabileşte o trainică pritenie cu episcopul Râmnicului şi Noului Severin , Atanasie. Traian Bratu îl va însoţi în multe vizite canonice în eparhie. Chiar organizează o astfel de vizită în 1903, la bisericile de pe Valea Lotrului, când întreaga delegaţie a înaltului ierarh este întâmpinată şi găzduită în casa tatălui său Ion Bratu-„care împreună cu soţia sa îi primeşte cu «Bine aţi venit sănătoşi!»”.4 Din oraşul lui Anton Pann, de transferă la Iaşi, în 1902, ca profesor de limbă germană şi limbă latină la Liceul Naţional.

În 1907 îşi ia doctoratul în filosofie la Universitatea din Berlin, unde a fost influenţat de seminarii şi cursurile unor mari profesori ca:Erich Schmidt şi Gustav Roete şi de filosoful Frindrich Pulsen. Teza de doctorat, tratează despre poezia lirică a lui Fonque- acel poet francez , care pe vremea lui, a stârnit admiraţia întregii Germanii.5

Dacă în 1905 s-a înfiinţat la Universitatea din Bucureşti o catedră şi conferinţă de limba şi literatura germană, acelaşi lucru se va întâmpla şi la Iaşi în 1907, când titularul acestei catedre a fost numit Traian Bratu, cu ord. 62568 din 20. X.1907. Fiind o disciplină nouă, mulţi se îndoiau de marile dificultăţi pe care aveau să le înfrunte noii profesori germanişti.

Traian Bratu susţine în primul său curs, valoarea şi necesitatea creaţiei ştiinţifice în domeniul specialităţii sale, adăugând “că va trebui ca această catedră să fie - nu prin polemici şi spirit războinic, ci prin însuşi ştiinţa şi modul de a lucra- o şcoală care, dând caracter de seriozitate şi de sfiinţenie oricărei munci ştiinţifice…şi pregătind adevăraţi oameni de ştiinţă, să combată uşurinţa şi superficialitatea atâtv de răspândite la noi.”6 Recomandă apoi cercetarea ca fiind singura formă prin care se găsesc terenuri nestudiate şi fără de care nu există învăţător adevărat.

A introdus activitatea seminarială prin prelegeri, într-o vreme când studenţii aveau noţiunea aceasta doar din auzite.Îi deprinsese destul de repede cu o disciplină şi rigoare în ceea ce priveşte folosirea cărţilor. Metoda folosită de Traian Bratu, a fost o binefacere pentru învăţământul limbii germane, fiind răspândită apoi încet , încet la toate facultăţile. Trebuie subliniat faptul că el a exprimat, printre cei dintâi , ideea necesităţii unei gramatici speciale în vederea predării unei limbi străine.

Eminentul profesor a fost ales şi reales ca rector al Universităţii din Iaşi, într-o vreme când rectoratul avea să se îngrijească de viaţa morală a cinci mii de tineri şi de cea materială a peste o mie, care trăiau în cămine şi luau masa la cantină.

În perioada primului război mondial, în 1916-1918, şi-a făcut datoria faţă de ţară ca simplu ofiţer subaltern, fiind ţinut la Bacău toată vremea, de unde nu putea veni acasă pentru a-şi vedea şi ajuta soţia şi pe cei trei copii.

A fost ales senator al Universităţii din Iaşi şi a devenit preşedintele Senatului în 1928-1931, ca după un an de zile în 1932 să fie ales senator de Baia.

Pentru meritele sale a fost distins cu cele mai mari onoruri ale timpului ca: „ Răsplata muncii pentru 25 de ani în Serviciul Statului”, „ Coroana României în gradul de mare Cruce”, „ Vulturul României în grad de comandor clasa I”, „Ordinul papal Sfântul Grigore cel Mare în grad de mare Cruce.” etc.

Activitatea de cercetare ştiinţifică este remarcabilă , iar cea didactică este impresionantă. Dintre cele mai importante lucrări de istorie literară, critică, estetică şi filologie germană amintim:

1. Poezia lirică a lui Fonque, Iaşi, 1909

2. Modul de a lucra a lui Schiller, Iaşi, 1909

3. Ernst Zahn, o evoluţie de scriitor, Iaşi, 1912

4. Cu privire la învăţământul limbilor străine în şcolile secundare, Iaşi, 1916

5. Goethe: Steila, Clavigo, Egmont. trei tragedii în proză. Bucureşti, 1925

6. Politica naţională faţă de naţionalităţi, Bucureşti, 1923

7. Gramatica limbii germane, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1935

8. Cărţile populare germane la români, Leipzig, 1936

9. Manual de limbă germană- clasa a V a secundară, Bucureşti, 1936

10. Din înţelepciunea lui Goethe, Bucureşti, 1937 A murit în 1940.

Credem că cea mai bună caracterizare nu i-o poate face decât discipolul său şi prietenul Iorgu iordan, care spunea despre Traian Bratu: „ A fost un exemplar strălucit al rasei româneşti., produs fericit al unor condiţii prielnice. A avut mai întâi, o admirabilă ereditate socială; ţăran din veacuri imemorabile, dar ţăran cu oarecare stare materială, singura care permite independenţă, libertate şi dârzenie, apoi o tot aşa de bună ereditate etnică; ardelen deprins cu lupta, cu rezistenţa, cu seriozitatea şi dramatismul vieţii.

Străin în cea mai bună măsură, de balcanismul care ne-a stăpânit atâta vreme pe noi cei din vechiul regat şi din provinciile răpite mai târziu. Iar la toate acestea s-a adăugat ereditatea directă, cea personalşă şi familială, căci, din nefericire, nu toţi fiii de ţăran şi nici toţi ardelenii au dovedit tăria şi nobleţea de caracter a lui Traian Bratu.

Au venit, în sfârşit, cultura şi pregătirea de mai târziu - în ţară şi în străinătate - care s-au putut altoi pe o moştenire dintre cele mai fericite…Alexandru Phillippide, Garabet Ibrăileanu şi Traian Bratu, aceştia alcătuiesc trinitatea în care am crezut , ca elev şi coleg al lor şi în care voi continua a crede în materie de adevăr, dreptate şi patriotism.”⁷

1. Pr. Nicolae Moga, Gheorghe Stanciu, Voineasa, „Paradigma identităţii”, Editura „Timpul”, Reşiţa, 2002, p.226

2. Anuarul Universitaţii Mihăilene din iaşi 1930-1935( publicat de către Traian Bratu, rectorul în funcţie al Universităţii Mihăilene, Iaşi, 1935, p.208

3. Idem, p.209

4. Cuvântul Adevărului- (revistă bisericească, Râmnicu -Vâlcea), anul II(1903), miercuri,1.X.p.90

5. Karl Kurt Klein, Un germanist român:profesorul Traian Bratu, Extras din “revista germaniştilor români , Anul VI (1937),nr.2,în Monitorul Oficial al Imprimeriei Statului. Imprimeria Naţională, Bucureşti,1937,p.7

6. Traian Bratu,Limba şi literatura germană în universităţile noastre, Extras din Convorbiri literare, Bucureşti, 1908, p.6.

7. Iorgu iordan, Profesorul Traian Bratu (1875-1940), Editura Alexandru A. Terek, iaşi, 1943, p.7-8.

pr. NICOLAE MOGA, Malaia